Brandul se adresează femeilor cărora nu le e frică să fie unice, să fie altfel, care își doresc să atragă atenția, dar să-și păstreze delicatețea, feminitatea și subtilitatea. Creațiile mele vin să completeze persoana care le poartă, nu doar să o îmbrace.
Stilul îmi oglindește întreaga personalitate – un amalgam fin de tradiție și modernitate, de elemente clasice îmbinate cu cele avangardiste. Prin colecțiile mele încerc să dau viață unor proiecte, care să surprindă prin noutate și unicitate, creând accesorii complexe, care dau ținutei un aer diafan, care să nu șocheze, ci doar să placă ochiului celui care o privește, dar care să îmbrace și sufletul celei care o poartă.
Cred în unicitatea lucrurilor, în frumusețea individuală a fiecărei femei, precum și în mesaje care nu au nevoie de cuvinte pentru a fi transmise. Colecțiile prezintă serii limitate și articole personalizate care urmăresc silueta. Promovăm liniile simple, tăieturile fine și croiurile elegante.
Mă las inspirată de cultură și dau viață elementelor tradiționale cu fiecare colecție. Propun rochii diafane, delicate și vaporoase, realizate din țesături naturale, majoritatea provenind de la producători autohtoni, pe care le îmbin cu materialele moderne. Mă mândresc să spun că am creat broderia inteligentă, lucrată manual din silicon.